Am redescoperit turcoazul şi deviantartul. Am redescoperit plăcerea de a face fotografii doar de dragul frumuseţii imaginii şi a culorilor, şi nu doar pentru a poza momente. Am realizat cât de incompletă sunt când simt nevoia să pozez ceva şi nu am aparatul cu mine. În momentele alea îmi vine să urlu "Someone give me a fucking camera!". Am mai realizat şi că albastrul închis nu e doar al curvelor. Şi că lentilele de contact sunt cea mai mare realizare... de la invenţia aparatului de fotografiat. Mi-am mai dat seama şi că talentul nu pleacă aşa de capul lui la plimbare, poate doar cheful de a-l folosi. Şi că nici măcar nu e talent, e un pic mai multă atenţie pe care o oferi detaliilor, pe care foarte, foarte mulţi din jurul nostru nu o au. Şi asta face diferenţa. Uneori am norocul să văd mai mult de detalii, să văd acea imagine, acea perfecţiune vizuală de la care nu îmi pot lua ochii. Şi de aici încolo e deja pasiune.